MasterAdministrator
Postari: 135
|
|
CAPITOLUL III Termenele
Art. 101. - Termenele se inteleg pe zile libere, neintrand in socoteala nici ziua cand a inceput, nici ziua cand s-a sfarsit termenul. Termenele statornicite pe ore incep sa curga de la miezul noptii zilei urmatoare. Termenele statornicite pe ani, luni sau saptamani se sfarsesc in ziua anului, lunii sau saptamanii corespunzatoare zilei de plecare. Termenul care, incepand la 29, 30 sau 31 ale lunii, se sfarseste intr-o luna care nu are o asemenea zi, se va socoti implinit in ziua cea din urma a lunii. Termenul care se sfarseste intr-o zi de sarbatoare legala, sau cand serviciul este suspendat, se va prelungi pana la sfarsitul primei zile de lucru urmatoare. Art. 102. - Termenele incep sa curga de la data comunicarii actelor de procedura daca legea nu dispune altfel. Termenele incep sa curga si impotriva partii care a cerut comunicarea, de la data cand a cerut-o. Art. 103. - Neexercitarea oricarei cai de atac si neindeplinirea oricarui alt act de procedura in termenul legal atrage decaderea afara de cazul cand legea dispune altfel sau cand partea dovedeste ca a fost impiedicata printr-o imprejurare mai presus de vointa ei. In acest din urma caz, actul de procedura se va indeplini in termen de 15 zile de la incetarea impiedicarii; in acelasi termen vor fi aratate si motivele impiedicarii. Art. 104. - Actele de procedura trimise prin posta instantelor judecatoresti se socotesc indeplinite in termen daca au fost predate recomandat la oficiul postal inainte de implinirea lui.
CAPITOLUL IV Nulitatea actelor de procedura
Art. 105. - Actele de procedura indeplinite de un judecator necompetent sunt nule. Actele indeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un functionar necompetent se vor declara nule numai daca prin aceasta s-a pricinuit partii o vatamare ce nu se poate inlatura decat prin anularea lor. In cazul nulitatilor prevazute anume de lege, vatamarea se presupune pana la dovada contrarie. Art. 106. - Anularea unui act de procedura atrage si nulitatea actelor urmatoare, in masura in care acestea nu pot avea o existenta de sine statatoare. Judecatorul va putea sa dispuna indreptarea neregularitatilor savarsite cu privire la actele de procedura. Art. 107. - Presedintele va amana judecarea pricinii ori de cate ori constata ca partea care lipseste nu a fost citata cu respectarea cerintelor prevazute de lege sub pedeapsa nulitatii. Art. 108. - Nulitatile de ordine publica pot fi ridicate de parte sau de judecator in orice stare a pricinii. Celelalte nulitati se declara numai dupa cererea partii care are interes sa o invoce. Neregularitatea actelor de procedura se acopera daca partea nu a invocat-o la prima zi de infatisare ce a urmat dupa aceasta neregularitate si inainte de a pune concluzii in fond. Nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuita prin propriul sau fapt.
TITLUL III Procedura inaintea primei instante CAPITOLUL I Procedura inainte de judecata Sectiunea I Dispozitii generale
Art. 109. - Oricine pretinde un drept impotriva unei alte persoane trebuie sa faca o cerere inaintea instantei competente. Art. 110. - Cererea pentru predarea unui nemiscator, la implinirea termenului de locatiune, poate fi facuta chiar inainte de implinirea acestui termen. Se poate de asemenea cere, inainte de termen, executarea la termen a unei obligatii alimentare sau altei prestatiuni periodice. Presedintele mai poate incuviinta in general, inainte de implinirea termenului, cereri pentru executarea la termen a unor obligatiuni, ori de cate ori va socoti ca cererile sunt indreptatite pentru a preintampina reclamantului o paguba insemnata pe care acesta ar incerca-o daca ar astepta implinirea termenului. Art. 111. - Partea care are interes poate sa faca cerere pentru constatarea existentei sau neexistentei unui drept. Cererea nu poate fi primita daca partea poate cere realizarea dreptului.
Sectiunea a II-a Chemarea in judecata
Art. 112. - Cererea de chemare in judecata va cuprinde: 1. numele, domiciliul sau resedinta partilor; 2. calitatea juridica in care partile stau in judecata, atunci cand nu stau in numele lor propriu; 3. obiectul cererii si valoarea lui, dupa pretuirea reclamantului, atunci cand pretuirea este cu putinta. Pentru identificarea nemiscatoarelor se va arata comuna si judetul, strada si numarul, iar, in lipsa, vecinatatile, etajul si apartamentul, sau, cand nemiscatorul este inscris in cartea funciara, numarul de carte funciara si numarul topografic; 4. aratarea motivelor de fapt si de drept pe care se intemeiaza cererea; 5. aratarea dovezilor pe care se sprijina fiecare capat de cerere. Cand dovada se face prin inscrisuri, se vor alatura la cerere atatea copii cati parati sunt, mai mult cate o copie de pe fiecare inscris, pentru instanta; copiile vor fi certificate de reclamant ca sunt la fel cu originalul. Se va putea depune si numai o parte dintr-un inscris privitor la pricina, ramanand ca instanta sa dispuna, la nevoie, infatisarea inscrisului in intregime. Daca inscrisurile sunt scrise in limba straina sau cu litere vechi, se vor depune traduceri sau copii cu litere latine, certificate de parte. Cand reclamantul voieste sa-si dovedeasca cererea sau vreunul din capetele cererii sale, prin interogatorul sau juramantul paratului, va cere infatisarea in persoana a acestuia. Cand se va cere dovada cu martori, se va arata numele si locuinta martorilor;
6. Semnatura. Art. 113. - La cererea de chemare in judecata se vor alatura atatea copii de pe cerere cati parati sunt. Daca mai multi parati au un singur reprezentant sau daca paratul are mai multe calitati juridice, se va comunica o singura copie de pe actiune si de pe inscrisuri si se va inmana o singura citatie. Art. 114. - Presedintele, indata ce primeste cererea de chemare in judecata si constata plata timbrului, a taxei de procedura si a impozitului proportional, va soroci ziua infatisarii si va cita partile inaintea instantei, in sedinta. Presedintele va putea soroci o anumita ora pentru judecarea pricinii. Cand reclamantul este de fata la fixarea termenului, el ia termenul in cunostinta; presedintele ii va pune in vedere lipsurile cererii de chemare in judecata, spre a le intregi inainte de comunicare. Presedintele va dispune in acelasi timp sa se comunice paratului, o data cu citatia, copii de pe cerere si inscrisuri, punandu-i-se in vedere sa depuna la dosar intampinare cu cel putin 5 zile inainte de termenul sorocit pentru judecata. O data cu sorocirea termenului, presedintele va dispune, daca s-a cerut prin cerere, citarea paratului la interogator sau juramant*, sub rezerva dezbaterii la termenul de infatisare.
--------------------------------------------------------------------------------
* Juramantul, ca mijloc de proba, a fost desfiintat prin Decretul nr. 208 din 12 august 1950. Sub aceeasi rezerva se vor putea lua orice alte masuri, in marginile randuielilor pentru dovezi. Termenul se va soroci astfel ca, de la data primirii citatiei, paratul sa aiba cel putin 30 zile pentru depunerea intampinarii, iar in pricinile urgente, cel putin 5 zile. Daca paratul locuieste in strainatate, presedintele va putea soroci un termen mai indelungat.
Sectiunea a III-a Intampinarea
Art. 115. - Intampinarea va cuprinde: 1. exceptiile de procedura ce paratul ridica la cererea reclamantului; 2. raspunsul la toate capetele de fapt si de drept ale cererii; 3. dovezile cu care se apara impotriva fiecarui capat din cerere; cand va cere dovada cu martori, paratul va arata numele si locuinta lor; 4. Semnatura. Art. 116. - La intampinare se vor alatura atatea copii de pe intampinare cati reclamanti sunt; de asemenea se va alatura acelasi numar de copii certificate de pe inscrisurile pe care se sprijina, mai mult un rand de copii pentru instanta. Daca mai multi reclamanti au un singur reprezentant, sau un reclamant sta in judecata in mai multe calitati juridice, se va depune la dosar pentru aceste parti cate o singura copie. Art. 117. - Cand sunt mai multi parati, ei pot raspunde toti impreuna sau numai o parte din ei, printr-o singura intampinare. Art. 118. - Depunerea intampinarii nu este obligatorie. In cazul in care nu s-a depus intampinare, presedintele ii va pune in vedere paratului, la prima zi de infatisare, sa arate exceptiile, dovezile si toate mijloacele sale de aparare, despre care se va face vorbire in incheierea de sedinta.
Sectiunea a IV-a Cererea reconventionala
Art. 119. - Daca paratul are pretentii in legatura cu cererea sau cu mijloacele de aparare ale reclamantului, el poate sa faca cerere reconventionala. Cererea trebuie sa indeplineasca conditiile prevazute pentru cererea de chemare in judecata. Cererea reconventionala se depune o data cu intampinarea sau, daca paratul nu este obligat la intampinare, cel mai tarziu la prima zi de infatisare. Cand reclamantul si-a modificat cererea de chemare in judecata, cererea reconventionala se va depune cel mai tarziu pana la termenul ce se va incuviinta paratului, spre acest sfarsit. Art. 120. - Cererea reconventionala se judeca o data cu cererea principala. Cand insa numai cererea principala este in stare de a fi judecata, instanta o poate judeca deosebit.
CAPITOLUL II Sedintele si politia lor
Art. 121. - Sedintele vor fi publice, afara de cazurile cand legea dispune altfel. Instanta poate sa dispuna ca dezbaterile sa se faca in sedinta secreta, daca dezbaterea publica ar putea vatama ordinea sau moralitatea publica sau pe parti. In acest caz, partile vor putea fi insotite, in afara de aparatorii lor, de cel mult doua persoane desemnate de ele. Hotararea se pronunta intotdeauna in sedinta publica. Art. 122. - Presedintele exercita politia sedintei, putand lua masuri pentru pastrarea ordinii si bunei-cuviinte. Daca nu mai este loc in sala de sedinta, presedintele poate inlatura pe cei ce ar veni mai tarziu sau pe cei ce depasesc numarul locurilor. Nimeni nu poate fi lasat sa intre cu arme in sala de sedinta, afara numai daca le poarta in vederea serviciului ce indeplineste in fata instantei. Acei care iau parte la sedinta sunt obligati sa aiba o purtare cuviincioasa. Acel ce vorbeste instantei trebuie sa stea in picioare. Presedintele poate incuviinta exceptiuni de la aceasta indatorire. Pot fi indepartati din sala cei nevarstnici si persoanele care s-ar infatisa intr-o tinuta necuviincioasa. Presedintele poate chema la ordine orice persoana care tulbura mersul dezbaterilor. Daca aceasta chemare ramane fara rezultat, el poate obliga pe tulburator sa paraseasca sala si la nevoie va da ordin sa fie scos din sala. Presedintele poate sa ordone indepartarea tuturor persoanelor din sala, daca altfel nu se poate pastra ordinea. Art. 123. - Daca dintre cei indepartati din sala ar fi vreuna din parti, inainte de inchiderea dezbaterilor, aceasta va fi chemata in sala si, sub pedeapsa de nulitate, i se vor pune in vedere toate faptele de capetenie petrecute in lipsa sa, precum si declaratiile celor ascultati. Dispozitia de mai sus nu se aplica in cazul cand partea indepartata din sedinta a fost asistata de un avocat, care a ramas mai departe in sala. Art. 124. - Dispozitiile de mai sus se aplica in toate locurile unde judecatorii sunt chemati sa-si indeplineasca functiunile lor.
CAPITOLUL III Judecata Sectiunea I Infatisari si dezbateri
Art. 125. - Presedintele va dispune sa se intocmeasca pentru fiecare sedinta o lista de pricinile sorocite sa se judece in acea zi si care va fi afisata la usa salii de sedinta cu cel putin o ora inainte de inceperea sedintei. Pricinile declarate urgente si cele ramase in divergenta se vor judeca inaintea celorlalte. Partile pot cere schimbarea randului, daca impricinatii avand pricini sorocite inaintea lor nu se impotrivesc. Art. 126. - Partile pot cere instantei, la inceputul sedintei, amanarea pricinilor care nu sunt in stare de judecata, daca aceste cereri nu provoaca dezbateri. Aceasta amanare se poate face si de un singur judecator. Art. 127. - Pricinile se dezbat verbal, daca legea nu dispune altfel. Art. 128. - Presedintele deschide, suspenda si ridica sedinta. Presedintele va da cuvantul mai intai reclamantului si in urmaparatului. In caz de trebuinta, presedintele poate da cuvantul de mai multe ori, putandu-l margini in timp de fiecare data. Art. 129. - Presedintele este in drept sa puna intrebari partilor sau sa puna in dezbaterea lor orice imprejurari de fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinii, chiar daca nu sunt cuprinse in cerere sau intampinare. El va putea ordona dovezile pe care le va gasi de cuviinta, chiar daca partile se impotrivesc. Art. 130. - Judecatorii sau partile pot pune intrebari martorilor sau expertilor numai prin mijlocirea presedintelui, care poate insa incuviinta ca acestia sa puna intrebarile direct. Judecatorii sunt datori sa staruie, prin toate mijloacele legale, pentru a descoperi adevarul si pentru a preveni orice greseala in cunoasterea faptelor; ei vor da partilor ajutor activ in ocrotirea drepturilor si intereselor lor. Ei vor hotari numai asupra celor ce formeaza obiectul pricinii supuse judecatii. Art. 131. - La judecatorii judecatorul, inainte de intrarea in dezbateri, va incerca impacarea partilor. Daca partile se impaca, judecatorul va constata conditiile impacarii in cuprinsul hotararii pe care o va da. Art. 132. - La prima zi de infatisare instanta va putea da reclamantului un termen pentru intregirea sau modificarea cererii precum si pentru a propune noi dovezi. In acest caz, instanta dispune amanarea pricinii si comunicarea cererii modificate paratului, in vederea facerii intampinarii. Cererea nu se socoteste modificata si nu se va da termen, ci se vor trece in incheierea de sedinta declaratiile verbale facute in instanta: 1. cand se indreapta greselile materiale din cuprinsul cererii; 2. cand reclamantul mareste sau micsoreaza catimea obiectului cererii; 3. cand cere valoarea obiectului pierdut sau pierit; 4. cand inlocuieste cererea in constatare printr-o cerere pentru realizarea dreptului sau dimpotriva, in cazul in care cererea in constatare poate fi primita. Reclamantul va putea cere un termen pentru a depune intampinare la cererea reconventionala si a propune dovezile in aparare. Art. 133. - Cererea de chemare in judecata care nu cuprinde numele reclamantului sau al paratulu, obiectul ei sau semnatura, va fi declarata nula. Lipsa semnaturii se poate totusi implini in tot cursul judecarii. Daca paratul invoca lipsa de semnatura, reclamantul va trebui sa semneze cel mai tarziu la prima zi de infatisare urmatoare, iar cand este prezent in instanta, in chiar sedinta in care a fost invocata nulitatea. Art. 134. - Este socotita ca prima zi de infatisare aceea in care partile, legal citate, pot pune concluzii. Art. 135. - Cererea reconventionala si introducerea unei alte persoane in judecata, care nu se vor fi facut inauntrul termenului prevazut de lege, se vor judeca deosebit, afara de cazul cand amandoua partile consimt sa se judece impreuna. Art. 136. - Exceptiile de procedura care nu au fost propuse in conditiile art. 115 si 132 nu vor mai putea fi invocate in cursul judecatii, afara de cele de ordine publica. Art. 137. - Instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura, precum si asupra celor de fond care fac de prisos, in totul sau in parte, cercetarea in fond a pricinii. Exceptiile nu vor putea fi unite cu fondul decat daca pentru judecarea lor este nevoie sa se administreze dovezi in legatura cu dezlegarea in fond a pricinii. Art. 138. - Dovezile care nu au fost cerute in conditiile art. 112, 115 si 132 nu vor putea fi invocate in cursul instantei, afara de cazurile: 1. (textul pct. 1 a fost abrogat prin Decretul nr. 208 din 12.VIII.1950); 2. cand nevoia dovezii ar reiesi din dezbateri si partea nu o putea prevedea; 3. cand administrarea dovezii nu pricinuieste amanarea judecatii; 4. cand dovada nu a fost ceruta in conditiile articolelor mai sus-aratate din pricina nestiintei si lipsei de pregatire a partii. In cazul amanarii, partea este obligata, sub pedeapsa decaderii, sa depuna, cu cel putin 5 zile inainte de termenul sorocit pentru judecata, copii certificate de pe inscrisurile invocate. Art. 139. - Partea care a depus un inscris in copie certificata este datoare sa aiba asupra sa la sedinta originalul inscrisului sau sa-l depuna mai inainte in pastrarea grefei, sub pedeapsa de a nu se tine seama de inscris. Daca partea potrivnica nu poate sa-si dea seama de exactitatea copiei fata cu originalul infatisat in sedinta, judecatorul va putea acorda un termen scurt, obligand partea sa depuna originalul in pastrarea grefei. Art. 140. - Inscrisurile depuse de parti raman dobandite judecatii si nu se mai pot retrage fara invoirea partii potrivnice. Inscrisurile depuse in original nu vor putea fi retrase decat dupa ce se vor lasa copii legalizate de grefa instantei, la care s-a facut depunerea. Art. 141. - Cand se tagaduieste exactitatea traducerii in limba romana sau a scrierii cu litere latine, facuta de parte, instantac poate dispune ca traducerea sau scrierea cu litere latine sa se faca de un traducator autorizat sau, in lipsa, de o persoana de incredere, in care caz se vor aplica dispozitiile privitoare la experti. Paratul va face aceasta cerere prin intampinare, iar reclamantul la primul termen de infatisare. Art. 142. - Daca partea sau martorul nu cunoaste limba romana, se va folosi un traducator autorizat sau, in lipsa, o persoana de incredere, in care caz se vor aplica dispozitiile privitoare la experti. Judecatorul poate indeplini functia de traducator fara a depune juramant. Art. 143. - Cand cel ce urmeaza a fi ascultat este mut sau surd si nu poate fi inteles, va fi pus sa scrie raspunsul. Daca nu stie sa scrie, se va folosi un talmaci, aplicandu-se dispozitiile privitoare la experti. Art. 144. - Cand cel obligat sa semneze declaratiile facute nu vrea sau nu poate sa semneze, se va face aratarea in actul de procedura. Art. 1441. - In cazurile in care potrivit prevederilor Codului familiei, instanta de judecata urmeaza a asculta un copil minor, ascultarea se va face in camera de consiliu. Daca, fata de imprejurarile cauzei, instanta gaseste potrivit, ea va asculta copilul minor fara ca partile sau alte persoane sa fie de fata. (Introdus prin Decretul nr. 52 din 1969) Art. 145. - Dezbaterile in continuare vor fi sorocite in sedinte deosebite, chiar in afara orelor statornicite pentru judecarea pricinilor. Art. 146. - Partile vor putea fi indatorate, dupa inchiderea dezbaterilor, sa depuna concluzii scrise sau prescurtari scrise, semnate de ele, a sustinerilor lor verbale. Partile vor putea depune concluzii sau prescurtarile chiar fara sa fie obligate. Ele vor fi inregistrate. Art. 147. - Dezbaterile urmate in sedinta se vor trece in incheierea de sedinta, care va fi semnata de judecatori si de grefier. Art. 148. - La cerere, grefa va elibera copii de pe incheierea de sedinta, de pe hotarare sau dispozitiv sau de pe celelalte inscrisuri aflate la dosar. Copiile de pe incheieri, dispozitiv sau hotarari se vor putea elibera numai dupa ce acestea au fost semnate de toti judecatorii, sub pedeapsa pentru grefieri de a fi urmariti ca falsificatori. In cazul cand dezbaterile s-au urmat in sedinta secreta, alte persoane decat partile nu pot dobandi copii de pe incheieri, expertize sau declaratii de martori decat cu incuviintarea presedintelui. Art. 149. - Instanta va incuviinta stenografierea dezbaterilor, in total sau in parte, la cererea partii. In acest caz se vor aplica dispozitiile privitoare la experti. Art. 150. - Cand instanta se va socoti lamurita, presedintele va declara dezbaterile inchise. Art. 151. - Pricina poate fi repusa pe rol, daca instanta gaseste necesare noi lamuriri. Art. 152. - Daca, la orice termen sorocit pentru judecata, se infatiseaza numai una din parti, instanta, dupa ce va cerceta toate lucrarile din dosar si va asculta sustinerile partii, se va pronunta pe temeiul dovezilor administrate, putand primi exceptiile si apararile partii care lipseste. Art. 153. - Partea care a fost prezenta la infatisare, ea insasi sau prin mandatar, chiar neimputernicit cu dreptul de a cunoaste termenul, nu va fi citata in tot cursul instantei, fiind presupusa ca cunoaste termenele urmatoare. Aceasta dispozitie nu se aplica: 1. in cazul redeschiderii judecatii dupa ce a fost suspendata sau amanata fara termen; 2. in cazul sorocirii unui termen pentru chemarea la interogator sau juramant; 3. in cazul cand pricina se repune pe rol. Termenul luat in cunostinta sau pentru care au fost trimise citatiile nu poate fi preschimbat, decat dupa citarea partilor si pentru motive temeinice. Cererea se judeca in camera de chibzuire. Art. 154. - Partea care in orice chip a pricinuit amanarea judecatii va fi obligata, la cererea partii potrivnice, sa-i plateasca o despagubire pentru paguba pricinuita prin amanare. Instanta hotaraste, dupa ascultarea partilor, printr-o incheiere irevocabila. Despagubirea nu se inapoiaza, chiar daca partea care a dobandit-o cade in pretentiile sale. Daca incheierea nu a fost executata in timpul judecatii, partea va putea cere ca despagubirea sa fie tinuta in seama la pronuntarea hotararii. Art. 155. - Amanarea judecatii in temeiul invoielii partilor nu se poate incuviinta decat o singura data in cursul instantei. Dupa o asemenea amanare, judecata, daca partile nu staruiesc, va fi suspendata si nu va fi redeschisa decat dupa plata sumelor prevazute de legea timbrului pentru redeschiderea pricinilor. Instanta este obligata sa cerceteze daca amanarea ceruta de amandoua partile pentru un motiv anumit nu tinde la o amanare prin invoiala partilor; este socotita ca atare cererea de amanare la care cealalta parte s-ar putea impotrivi. Art. 156. - Instanta va putea da un singur termen pentru lipsa de aparare, temeinic motivata. Cand instanta refuza amanarea judecatii pentru acest motiv, va amana, la cererea partii, pronuntarea in vederea depunerii de concluzii scrise. Art. 157. - Pricinile in care procedura este indeplinita si care nu se pot judeca din lipsa de timp vor fi amanate, la cererea uneia din parti, la un termen scurt pentru cand partile nu se vor mai cita. Aceste pricini vor fi judecate cu precadere.
Sectiunea a II-a Exceptiile de procedura si exceptia puterii de lucru judecat
Art. 158. - Cand in fata instantei de judecata se pune in discutie competenta acesteia, ea este obligata sa stabileasca instanta competenta ori, daca este cazul, un alt organ cu activitate jurisdictionala competent. *Daca instanta se declara competenta, va trece la judecarea pricinii, cel nemultumit putand sa faca, potrivit legii, apel sau recurs dupa darea hotararii asupra fondului. Daca instanta se declara necompetenta, ea va trimite dosarul instantei competente, sau, dupa caz, altui organ cu activitate jurisdictionala competent, de indata ce hotararea a devenit irevocabila. Termenul pentru exercitarea caii de atac curge de la pronuntare.
--------------------------------------------------------------------------------
* Text modificat prin Legea nr. 59/1993. Trimiterea dosarului, dupa caz, instantei competente sau altui organ cu activitate jurisdictionala competent, nu este impiedicata de exercitarea caii de atac de catre partea care a obtinut declararea necompetentei. Daca necompetenta nu este de ordine publica, partea care a facut cererea la o instanta necompetenta nu va putea cere declararea necompetentei. Art. 159. - Necompetenta este de ordine publica: 1. cand pricina nu este de competenta instantelor judecatoresti; 2. cand pricina este de competenta unei instante de alt grad; 3. cand pricina este de competenta unei alte instante de acelasi grad si partile nu o pot inlatura. Art. 160. - In cazul declararii necompetentei, dovezile administrate in instanta necompetenta raman castigate judecatii si instanta competenta nu va dispune refacerea lor decat pentru motive temeinice. Art. 161. - Cand instanta constata lipsa capacitatii de exercitiu al drepturilor procedurale a partii sau cand reprezentantul partii nu face dovada calitatii sale, se poate da un termen pentru implinirea acestor lipsuri. Daca lipsurile nu se implinesc, instanta va anula cererea. Art. 162. - Exceptiile de procedura de ordine publica pot fi ridicate inaintea instantei de recurs numai cand nu este nevoie de o verificare a imprejurarilor de fapt in afara dosarului. Art. 163. - Nimeni nu poate fi chemat in judecata pentru aceeasi cauza, acelasi obiect si de aceeasi parte inaintea mai multor instante. Aceasta exceptie se va putea ridica de parti sau de judecator in orice stare a pricinii in fata instantelor de fond. Daca exceptia este primita, dosarul se va trimite instantei care a fost mai intai investita, iar in cazul cand pricinile se afla in judecata unor instante de grade deosebite, la instanta cu grad mai inalt. Art. 164. - Partile vor putea cere intrunirea mai multor pricini ce se afla inaintea aceleiasi instante sau instante deosebite, de acelasi grad, in care sunt aceleasi parti sau chiar impreuna cu alte parti si al caror obiect si cauza au intre dansele o stransa legatura. Intrunirea poate fi facuta de judecator chiar daca partile nu au cerut-o. Dosarul va fi trimis instantei mai intai investita, afara numai daca amandoua partile cer trimiterea lui la una din celelalte instante. Cand una din pricini este de competenta unei instante, si partile nu o pot inlatura, intrunirea se va face la acea instanta. Art. 165. - In orice stare a judecatii se pot desparti pricinile intrunite, daca instanta socoteste ca numai una din ele este in stare de a fi judecata. Art. 166. - Exceptia puterii lucrului judecat se poate ridica, de parti sau de judecator, chiar inaintea instantelor de recurs.
SECTIUNEA a III-a Administrarea dovezilor § 1. Dispozitii generale
Art. 167. - Dovezile se pot incuviinta numai daca instanta socoteste ca ele pot sa aduca dezlegarea pricinii, afara de cazul cand ar fi primejdie ca ele sa se piarda prin intarziere. Ele vor fi administrate inainte de inceperea dezbaterilor asupra fondului. Dovada si dovada contrarie vor fi administrate pe cat cu putinta in acelasi timp. Cand dovada cu martori a fost incuviintata in conditiile art. 138, dovada contrara va fi ceruta sub pedeapsa decaderii in aceeasi sedinta, daca amandoua partile sunt de fata. Partea lipsa la incuviintarea dovezii este obligata sa ceara dovada contrarie la sedinta urmatoare, iar in caz de impiedicare, la prima zi cand se infatiseaza. Art. 168. - Incheierea prin care se incuviinteaza dovezile va arata faptele ce vor trebui dovedite, precum si mijloacele de dovada incuviintate pentru dovedirea lor. Administrarea dovezilor se va face in ordinea statornicita de instanta. Cand o parte renunta la dovezile ce a propus, cealalta parte poate sa si le insuseasca. Art. 169. - Administrarea dovezilor se face in fata instantei de judecata. (Alineatele 2 si 3 au fost abrogate prin Decretul nr. 38 din 16.II.1969). Cand administrarea dovezilor urmeaza sa se faca in alta localitate, ea se va indeplini, prin delegatie, de catre o instanta de acelasi grad sau chiar mai mica in grad, daca in acea localitate nu exista o instanta de acelasi grad. Daca felul dovezii ingaduie si partile se invoiesc, instanta care administreaza dovada poate fi scutita de citarea partilor. Art. 170. - Cand s-a incuviintat o cercetare locala, expertiza sau dovada cu martori, partea care a propus-o este obligata ca, in termen de 5 zile de la incuviintare, sa depuna suma statornicita de instanta pentru cheltuielile de cercetare, drumul si despagubirea martorilor sau plata expertului; recipisa se va depune la grefa instantei. Cand s-au incuviintat partilor dovezi potrivit dispozitiilor art. 138 pct. 2 si 4, termenul de mai sus poate fi prelungit pana la 15 zile. Neindeplinirea acestor obligatii atrage decaderea, pentru acea instanta, din dovada incuviintata. Depunerea sumei se va putea insa face si dupa implinirea termenului, daca prin aceasta nu se amana judecata. Art. 171. - Partea decazuta din dreptul de a administra o dovada va putea totusi sa se apere, discutand in fapt, si in drept temeinicia sustinerilor si a dovezilor partii potrivnice.
§ 2. Dovada cu inscrisuri
Art. 172. - Cand partea invedereaza ca partea potrivnica detine un inscris privitor la pricina, instanta poate ordona infatisarea lui. Cererea de infatisare nu poate fi respinsa daca inscrisul este comun partilor sau daca insasi partea potrivnica s-a referit in judecata la inscris ori daca, dupa lege, ea este obligata sa infatiseze inscrisul. Art. 173. - Instanta va respinge cererea de infatisare a inscrisului, in intregime sau in parte, in cazurile: 1. cand cuprinsul inscrisului priveste chestiuni cu totul personale; 2. cand infatisarea inscrisului ar incalca indatorirea de a pastra secretul; 3. cand infatisarea ar atrage urmarirea penala impotriva partii sau a unei alte persoane, ori ar expune-o dispretului public. Art. 174. - Daca partea refuza sa raspunda la interogatoriul ce s-a propus in dovedirea detinerii sau existentei inscrisului, daca reiese din dovezile administrate ca l-a ascuns sau l-a distrus sau daca, dupa ce s-a dovedit detinerea inscrisului, nu-l infatiseaza la cererea instantei, aceasta va putea socoti ca dovedite pretentiile partii care a cerut infatisarea, cu privire la cuprinsul acelui inscris. Art. 175. - Daca inscrisul se gaseste in pastrarea unei autoritati, instanta va lua masuri pentru aducerea lui, putand pronunta impotriva sefului autoritatii, in caz de refuz neintemeiat, despagubiri pentru fiecare zi de intarziere. Daca inscrisul este detinut de o alta persoana, aceasta va putea fi citata ca martor, punandu-i-se in vedere sa aduca inscrisul in instanta, sub pedeapsa platii de despagubiri pentru fiecare zi de intarziere. Aceasta este indreptatita sa refuze aducerea inscrisului in cazurile prevazute de art. 173. Infatisarea si aducerea inscrisului se fac pe cheltuiala partii care a cerut dovada; suma de plata va fi statornicita prin incheiere irevocabila. Art. 176. - Instanta nu va putea cere trimiterea cartilor funciare si a planurilor, a registrelor autoritatilor, precum si a inscrisurilor originale depuse la instante sau notari publici*. Cercetarea acestor inscrisuri se va face, cu citarea partilor, de un magistrat delegat sau, daca inscrisul se gaseste in alta localitate, prin delegatie, de catre instanta respectiva.
--------------------------------------------------------------------------------
*) Notariatul public care a existat in unele provincii istorice ale tarii a fost desfiintat in decembrie 1951, prin extinderea pe intregul teritoriu al R.S.R. a Notariatului de Stat, infiintat prin Decretul nr. 79 din 31 martie 1950.
§ 3. Verificarea de scripte
Art. 177. - Acela caruia i se opune un inscris sub semnatura privata este dator, fie sa recunoasca, fie sa tagaduiasca scrisul ori semnatura. Mostenitorii sau urmasii in drepturi ai aceluia de la care se pretinde a fi inscrisul pot declara ca nu cunosc scrisul sau semnatura acestuia. Art. 178. - Cand una din parti declara ca nu recunoaste fie scrisul, fie semnatura, instanta va pasi la verificarea inscrisului. Spre acest sfarsit, presedintele instantei va obliga pe cel caruia i se atribuie scrierea sau semnatura sa scrie si sa semneze sub dictarea sa, parti din inscris. Refuzul de a scrie va putea fi socotit ca o recunoastere a scrisului. Art. 179. - Daca instanta, dupa verificarea inscrisului cu scrisul sau semnatura facuta in fata ei sau cu alte inscrisuri, nu este lamurita, va dispune ca verificarea sa se faca prin expert, obligand partile sa depuna de indata inscrisuri pentru verificare. Se primesc ca atare: 1. inscrisurile autentice; 2. inscrisurile private, netagaduite de parti; 3. partea din inscris netagaduita; 4. scrisul sau semnatura facuta inaintea instantei. Inscrisurile depuse pentru verificare vor fi semnate de presedinte, grefier si parti. Partile iau cunostinta de inscrisuri in sedinta. Art. 180. - Daca una din parti declara ca scrisul sau semnatura este falsa si cealalta parte nu este de fata, instanta va dispune infatisarea partilor in persoana, la alt termen, cand partea care a invocat inscrisul va arata mijloacele sale de aparare si va depune inscrisul pentru verificare. Partile pot fi reprezentate si prin mandatari cu procura speciala, daca dovedesc o impiedicare bine intemeiata. Art. 181. - Presedintele va constata, prin proces-verbal, starea materiala a inscrisului defaimat, daca exista pe el stersaturi, adaugiri sau indreptari, apoi il va semna, spre neschimbare si-l va incredinta grefei, dupa ce va fi semnat de grefier si de parti. Daca partile nu vor sau nu pot sa semneze, se va face aratare in procesul-verbal. Art. 182. - La ziua sorocita, presedintele intreaba partea care a infatisat inscrisul daca intelege sa se foloseasca de el. Daca partea lipseste, nu voieste sa raspunda sau declara ca nu se mai foloseste de inscris, acesta va fi inlaturat. Daca partea care a defaimat inscrisul ca fals lipseste sau nu voieste sa raspunda sau nu staruie in declaratie, inscrisul va fi socotit ca recunoscut. Art. 183. - Daca partea care defaima inscrisul ca fals arata pe autorul sau complicele falsului, instanta poate suspenda judecata pricinii, inaintand inscrisul procurorului impreuna cu procesul-verbal ce se va incheia. Art. 184. - Cand nu este caz de judecata penala sau daca actiunea publica s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanta civila, prin orice mijloace de dovada. Art. 185. - Cel care a cerut o verificare de scripte va putea fi condamnat la o amenda de 3000 pana la 10000 lei si la despagubiri, daca se dovedeste ca inscrisul a fost scris de el.
§ 4. Dovada cu martori
Art. 186. - Cand instanta a incuviintat dovada cu martori, ea va dispune ascultarea acelora care au fost propusi prin cerere si intampinare. In cazurile prevazute de art. 138 pct. 2 si 4, lista martorilor se va depune, sub pedeapsa decaderii, in termen de 5 zile de la incuviintare. Inlocuirea martorilor nu se va incuviinta decat in caz de moarte, disparitie sau motive bine intemeiate, in care caz, lista se va depune in termenul si sub pedeapsa mai sus-aratate. Decaderea din dovada cu martori pentru neindeplinirea obligatiilor prevazute de art. 170 se acopera daca acestia se infatiseaza la termenul sorocit pentru ascultarea lor. Art. 187. - Instanta va putea margini numarul martorilor propusi. Art. 188. - Impotriva martorului care lipseste la prima citare, instanta va da mandat de aducere, putand aplica, prin incheiere executorie, si o amenda de la 500 la 3000 lei; amenda se va putea ridica pentru motive temeinice. In pricinile urgente, se poate dispune aducerea martorilor cu mandat chiar la primul termen. Daca, dupa mandatul de aducere, martorul nu se infatiseaza, instanta va putea pasi la judecata. Instanta poate incuviinta ascultarea martorului la locuinta sa, cand acesta este impiedicat de a veni in instanta. Art. 189. - Nu pot fi ascultati ca martori: 1. rudele si afinii pana la gradul al treilea inclusiv; 2. sotul, chiar despartit; 3. interzisii si cei declarati de lege incapabili de a marturisi; 4. cei condamnati pentru juramant sau marturie mincinoasa. Art. 190. - In pricinile privitoare la starea civila sau despartenie se vor putea asculta rudele si afinii mai sus-aratati, in afara de descendenti. Art. 191. - Sunt scutiti de a fi martori: 1. slujitorii cultelor, medicii, moasele, farmacistii, avocatii, notarii publici si orice alti muncitori pe care legea ii obliga sa pastreze secretul cu privire la faptele incredintate lor in exercitiul indeletnicirii; 2. functionarii publici si fostii functionari publici, asupra imprejurarilor secrete de care au avut cunostinta in aceasta calitate; 3. cei care prin raspunsurile lor s-ar expune ei insisi sau ar expune pe vreuna din persoanele aratate in art. 189 la punctele 1 si 2 la o pedeapsa penala sau la dispretul public; in aceste cazuri, motivul de scutire va fi dovedit prin juramant. Persoanele aratate la punctele 1 si 2, in afara de slujitorii cultelor, vor fi obligati sa depuna daca au fost dezlegate de indatorirea pastrarii secretului de cel interesat sau autoritatea interesata la pastrarea lui. Art. 192. - Presedintele, inainte de a lua marturia, va cere martorilor sa arate: 1. numele, indeletnicirea, locuinta si varsta; 2. daca este ruda sau afin cu una din parti si in ce grad; 3. daca se afla in serviciul uneia din parti; 4. daca este in judecata, in dusmanie sau in legaturi de interes cu vreuna din parti. *Art. 193. - Inainte de a fi ascultat, martorul depune urmatorul juramant: "Jur ca voi spune adevarul si ca nu voi ascunde nimic din ceea ce stiu. Asa sa-mi ajute Dumnezeu!" In timpul depunerii juramantului, martorul tine mana pe cruce sau pe biblie. Referirea la divinitate din formula juramantului se schimba potrivit credintei religioase a martorului. Martorului de alta religie decat cea crestina nu ii sunt aplicabile prevederile alin. 2. Martorul fara confesiune va depune urmatorul juramant: "Jur pe onoare si constiinta ca voi spune adevarul si ca nu voi ascunde nimic din ceea ce stiu." Martorii care din motive de constiinta sau confesiune nu depun juramantul vor rosti in fata instantei urmatoarea formula: "Ma oblig ca voi spune adevarul si ca nu voi ascunde nimic din ceea ce stiu." Situatiile la care se refera alin. 3, 4, 5 si 6 se retin de organul judiciar pe baza afirmatiilor facute de martor. Dupa depunerea juramantului, presedintele va pune in vedere martorului ca, daca nu va spune adevarul, savarseste infractiunea de marturie mincinoasa. Despre toate acestea se face mentiune in declaratia scrisa. Minorul care nu a implinit 14 ani nu depune juramant; i se atrage insa atentia sa spuna adevarul.
--------------------------------------------------------------------------------
* Alin. 1 al art. 193 a fost modificat iar ali. 2-7 au fost introduse prin Legea nr. 59/1993. Art. 194. - Martorul care fara motiv intemeiat refuza sa depuna marturia va fi sanctionat, prin incheiere executorie, cu amenda de la 1000 la 5000 lei, putand fi obligat si la despagubiri fata de partea vatamata. Art. 195. - Copilul mai mic de 14 ani si persoanele care din pricina debilitatii mintale sau in mod vremelnic sunt lipsite de discernamant, pot fi ascultate, insa la aprecierea depozitiei, instanta va tine seama de situatia speciala a martorului. (D. nr. 38 - 16.III.1959; D. nr. 52 - 31.I.1969) Art. 196. - Fiecare martor va fi ascultat deosebit, cei neascultati neputand fi de fata. Ordinea ascultarii martorilor va fi statornicita de presedinte, tinand seama si de cererea partilor. Dupa ascultare, martorul ramane in sala de sedinta pana la sfarsitul cercetarii, afara numai daca instanta hotaraste altfel. Martorul nu are voie sa citeasca un raspuns scris de mai inainte; el se poate folosi insa de insemnari cu incuviintarea presedintelui, dar numai cu privire la cifre sau denumiri. Art. 197. - Martorii pot fi din nou intrebati, daca instanta gaseste de cuviinta. Martorii ale caror aratari nu se potrivesc vor fi din nou intrebati, fiind pusi fata. Daca instanta gaseste ca intrebarea pusa de parte nu poate sa duca la dezlegarea pricinii, este jignitoare sau tinde sa dovedeasca un fapt a carui dovedire e oprita de lege, nu o va incuviinta. Instanta, la cererea partii, va trece in incheierea de sedinta atat intrebarea cat si motivul pentru care s-a inlaturat. Art. 198. - Marturia se va scrie de grefier, dupa dictarea presedintelui sau a judecatorului delegat, si va fi semnata pe fiecare pagina si la sfarsitul ei de judecator, grefier si de martor, dupa ce acesta a luat cunostinta de cuprins. Daca martorul nu voieste sau nu poate sa semneze, se face vorbire despre aceasta. Orice adaugiri, stersaturi sau schimbari in cuprinsul marturiei trebuie incuviintate si semnate de judecator, de grefier si martor, sub pedeapsa de a nu fi tinute in seama. Locurile nescrise din declaratie trebuie implinite cu linii, astfel incat sa nu se poata adauga nimic. Art. 199. - Daca din cercetare reies banuieli puternice de marturie mincinoasa sau de mituire de martor, instanta va incheia proces-verbal si va trimite pe martor in fata autoritatilor penale. Art. 200. - Martorul poate cere sa i se plateasca cheltuielile de drum si sa fie despagubit dupa starea sau indeletnicirea sa si potrivit cu departarea domiciliului si timpul pierdut. Incheierea instantei sau a judecatorului delegat este executorie.
|
|