Concurs admitere in magistratura Concurs de admitere în magistratură, pentru ocuparea a 258 de posturi de judecător, la judecătorii şi 40 de posturi de procuror. Consiliul Superior al Magistraturii, prin intermediul Institutului Naţional al Magistraturii, organizează la Bucureşti, la data de 25 iunie 2005, concurs de admitere în magistratură, pentru ocuparea a 258 de posturi de judecător, la judecătorii şi 40 de posturi de procuror, la parchetele de pe lângă judecătorii, potrivit anexei. ÃŽnscrierea candidaţilor la concurs se face la tribunalul din judeţul de domiciliu, respectiv la parchetul de pe lângă acesta, până la data de 25 mai 2005, de unde se pot obţine Regulamentul şi tematica concursului, precum şi relaţii privind actele necesare pentru înscriere. Taxa de înscriere la concurs este de 3.500.000 lei. La concurs se pot înscrie absolvenţii facultăţilor de drept, care îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 13 lit. a d şi 31 alin.1 din Legea nr.303/2004 privind statutul magistraţilor, modificată şi a condiţiei de minimum 5 ani vechime în specialitate în funcţiile prevăzute de lege, la data susţinerii concursului. Relaţii suplimentare se pot obţine la telefon: 021/3144400/ 1409. POSTURILOR VACANTE DE EXECUŢIE DE JUDECĂTOR, PENTRU CONCURSUL DE ADMITERE ÃŽN MAGISTRATURĂ, DIN DATA DE 25 IUNIE 2005 CURTEA DE APEL ALBA IULIA 1. Judecătoria Câmpeni 3 2. Judecătoria Aiud 2 3. Judecătoria Blaj 2 4. Judecătoria Deva 1 5. Judecătoria Hunedoara 2 6. Judecătoria Petroşani 4 7. Judecătoria Haţeg 1 8. Judecătoria Mediaş 3 9. Judecătoria Agnita 1 CURTEA DE APEL BACĂU 10. Judecătoria Oneşti 1 11. Judecătoria Moineşti 7 12. Judecătoria Buhuşi 1 13. Judecătoria Târgu Neamţ 3 CURTEA DE APEL BRAŞOV 14. Judecătoria Tg. Secuiesc 1 15. Judecătoria ÃŽntorsura Buzăului 1 CURTEA DE APEL BUCUREŞTI 16. Judecătoria Călăraşi 2 17. Judecătoria Lehliu-Gară 1 18. Judecătoria Giurgiu 2 19. Judecătoria Feteşti 1 20. Judecătoria Alexandria 2 21. Judecătoria Roşiori de Vede 1 22. Judecătoria Zimnicea 4 CURTEA DE APEL CLUJ 23. Judecătoria Bistriţa 1 24. Judecătoria Năsăud 3 25. Judecătoria Beclean 3 26. Judecătoria Turda 1 27. Judecătoria Dej 2 28. Judecătoria Huedin 2 29. Judecătoria Gherla 3 30. Judecătoria Baia Mare 1 31. Judecătoria Sighetu Marmaţiei 3 32. Judecătoria Vişeu de Sus 3 33. Judecătoria Târgu Lăpuş 1 34. Judecătoria Dragomireşti 1 35. Judecătoria Şomcuta Mare 1 36. Judecătoria Zalău 5 37. Judecătoria Şimleu Silvaniei 3 CURTEA DE APEL CONSTANŢA 38. Judecătoria Medgidia 8 39. Judecătoria Hârşova 1 40. Judecătoria Tulcea 8 41. Judecătoria Babadag 2 42. Judecătoria Măcin 1 CURTEA DE APEL CRAIOVA 43. Judecătoria Băileşti 2 44. Judecătoria Calafat 1 45. Judecătoria Tg. Cărbuneşti 7 46. Judecătoria Motru 5 47. Judecătoria Novaci 2 48. Judecătoria Strehaia 6 49. Judecătoria Baia de Aramă 3 50. Judecătoria Vânju Mare 3 51. Judecătoria Orşova 2 52. Judecătoria Slatina 2 53. Judecătoria Caracal 2 54. Judecătoria Corabia 3 CURTEA DE APEL GALAŢI 55. Judecătoria Galaţi 10 56. Judecătoria Tecuci 2 57. Judecătoria Târgu Bujor 2 58. Judecătoria Făurei 2 59. Judecătoria ÃŽnsurăţei 1 60. Judecătoria Adjud 2 CURTEA DE APEL IAŞI 61. Judecătoria Paşcani 4 62. Judecătoria Hârlău 2 63. Judecătoria Vaslui 8 64. Judecătoria Bârlad 3 65. Judecătoria Murgeni 1 CURTEA DE APEL ORADEA 66. Judecătoria Oradea 4 67. Judecătoria Aleşd 2 68. Judecătoria Marghita 2 69. Judecătoria Carei 1 CURTEA DE APEL PITEŞTI 70. Judecătoria Drăgăşani 1 71. Judecătoria Horezu 3 72. Judecătoria Brezoi 1 CURTEA DE APEL PLOIEŞTI 73. Judecătoria Vălenii de Munte 1 74. Judecătoria Mizil 1 75. Judecătoria Pătârlagele 2 76. Judecătoria Pogoanele 1 77. Judecătoria Găeşti 2 78. Judecătoria Răcari 1 79. Judecătoria Moreni 2 CURTEA DE APEL SUCEAVA 80. Judecătoria Câmpulung Moldovenesc 3 81. Judecătoria Rădăuţi 3 82. Judecătoria Fălticeni 6 83. Judecătoria Vatra Dornei 1 84. Judecătoria Gura Humorului 3 85. Judecătoria Botoşani 4 86. Judecătoria Dorohoi 2 87. Judecătoria Săveni 2 88. Judecătoria Darabani 1 CURTEA DE APEL TIMIŞOARA 89. Judecătoria Făget 2 90. Judecătoria Sânnicolau Mare 1 91. Judecătoria Ineu 1 92. Judecătoria Gurahonţ 1 93. Judecătoria Reşiţa 2 94. Judecătoria Caransebeş 1 95. Judecătoria Oraviţa 1 96. Judecătoria Moldova Nouă 1 CURTEA DE APEL TÂRGU MUREŞ 97. Judecătoria Târgu Mureş 4 98. Judecătoria Sighişoara 1 99. Judecătoria Luduş 3 100. Judecătoria Reghin 5 101. Judecătoria Târnaveni 3 102. Judecătoria Miercurea Ciuc 4 103. Judecătoria Odorheiu Secuiesc 3 104. Judecătoria Gheorgheni 2 SITUAŢIA POSTURILOR VACANTE FINANŢATE DE LA NIVELUL PARCHETELOR DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORII Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia - Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpeni 1 post - Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara 1 post Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti - Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti 1 post Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău - Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău 1 post - Parchetul de pe lângă Judecătoria Podu Turcului 1 post - Parchetul de pe lângă Judecătoria Buhuşi 1 post Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea - Parchetul de pe lângă Judecătoria Carei 1 post - Parchetul de pe lângă Judecătoria Negreşti Oaş 1 post Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava - Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava 1 post - Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi 2 posturi - Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni 1 post - Parchetul de pe lângă Judecătoria Darabani 1 post Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov - Parchetul de pe lângă Judecătoria ÃŽntorsura Buzăului 1 post Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti - Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi 1 post - Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu 2 posturi - Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia 1 post Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj - Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud 1 post - Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare 2 posturi - Parchetul de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus 1 post Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa - Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa 1 post - Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia 1 post - Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârşova 1 post - Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea 1 post Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova - Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin 2 posturi - Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă 1 post Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi - Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi 3 posturi - Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila 1 post Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş - Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş 1 post - Parchetul de pe lângă Judecătoria Târnăveni 1 post - Parchetul de pe lângă Judecătoria Luduş 1 post - Parchetul de pe lângă Judecătoria Gheorgheni 1 post Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti - Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti 1 post - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia 1 post Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara - Parchetul de pe lângă Judecătoria Oraviţa 1post
R O M  N I A MINISTERUL PUBLIC PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÃƒÆ’Ã…Â½NALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE PRIM ADJUNCT AL PROCURORULUI GENERAL C A B I N E T Nr. . . . . . . . /2005
CĂTRE
CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII Domnului judecător Ion Popa, Secretar general
Urmare adresei dumneavoastră nr. 3419/CSM/05 din 15.04.2005, vă trimitem alăturat situaţia posturilor vacante finanţate la nivelul parchetelor de pe lângă judecătorii ce pot fi scoase la concursul pe care îl veţi organiza în cursul lunii iunie 2005.
Cu stimă,
PRIM-ADJUNCT AL PROCURORULUI GENERAL MARCEL SÂMPETRU Formular tip pentru cererea de inscriere :