Drept internaţional privat. Recunoaşterea actelor autorităţilor din Israel de schimbare a numelui unui cetăţean român stabilit în Israel Pentru recunoaşterea actelor unui stat străin de schimbare a numelui cetăţeanului român stabilit în străinătate, sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr.105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, iar nu dispoziţiile Legii nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă. Secţia civilă, decizia nr.3074 din 8 iulie 2003 La 25 aprilie 2002, S.A. a solicitat, în temeiul art.165 din Legea nr.105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, să i se recunoască certificatul nr.318/2001 şi traducerea legalizată care atestă schimbarea numelui, precum şi extrasul din Registrul Populaţiei şi traducerea legalizată a acestuia care dovedesc schimbarea numelui şi a prenumelui. ÃŽn motivarea cererii, reclamantul a arătat că s-a născut în Brăila la data de 18 ianuarie 1929, în certificatul de naştere emis de oficiul de stare civilă Brăila fiind trecut prenumele “Leonâ€Â? şi numele “Stanislavâ€Â?. ÃŽn anul 1955 a părăsit ţara stabilindu-se în Israel unde şi-a schimbat numele prin ebraizare devenind Arie Sinai şi, a cerut Primăriei Brăila înscrierea menţiunii de schimbare a numelui de familie şi a prenumelui pe marginea actului de naştere, însă a fost îndrumat să se adreseze Tribunalului, în vederea recunoaşterii certificatului de schimbare a numelui. Investit cu cererea reclamantului, Tribunalul Brăila, secţia civilă a respins această cerere, ca nefondată, prin sentinţa nr.216 din 27 mai 2002, reţinând că actul de stare civilă nu este un act de jurisdicţie în sensul art.165 din Legea nr.105/1992 care se referă la efectele hotărârilor străine ca acte de jurisdicţie ale instanţelor judecătoreşti, notariatelor oricăror autorităţi competente dintr-un alt stat. Soluţia tribunalului a fost confirmată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, care, prin decizia nr.70/A din 15 octombrie 2002, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamant. Pentru a hotărî astfel, curtea a reţinut că într-adevăr certificatul, a cărei recunoaştere se cere, a fost emis de un organ competent din statul Israel, respectiv de Ministerul de Interne, dar, acest act nu este de jurisdicţie ci un act administrativ. Că, fiind vorba de recunoaşterea unui act de stare civilă aparţinând unui cetăţean român cu domiciliul în străinătate, sunt incidente prevederile Legii nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă, care, la art.43 alin.3 statuează, că actele de stare civilă ale cetăţenilor români întocmite de autorităţile străine, au putere doveditoare în ţară, numai dacă sunt transcrise în registrele de stare civilă române, iar la art.44 lit.f şi art.57 pct.1 şi 3 statuează că modificarea, rectificarea sau completarea actelor de stare civilă şi a menţiunilor înscrise pe acestea, se pot face numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, pronunţate de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, cum este cazul în speţă. A conchis instanţa, că în mod greşit reclamantul s-a adresat Tribunalului invocând Legea 105/1992. ÃŽmpotriva menţionatei decizii reclamantul a declarat recurs invocând motivele de casare prevăzute de art.304 pct.8 şi 9 C.proc.civ. A susţinut că instanţa a interpretat greşit natura juridică a actelor deduse judecăţii şi că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii. Recursul este fondat, în sensul celor ce se vor arăta în continuare. ÃŽn petitul acţiunii, precizând că şi-a păstrat tot timpul şi cetăţenia română, reclamantul a solicitat să i se recunoască: - certificatul care atestă schimbarea la 25 noiembrie 1955 a numelui şi prenumelui din Stanislav Leon în Sinai Arie, eliberat de Ministerul de Interne al Statului Israel şi apostilat de Tribunalul Suprem din Haifa-Israel conform Convenţiei de la Haga din 5 octombrie 1961; - extrasul din Registrul Populaţiei privind pe Sinai Arie emis de acelaşi minister. Aceste acte care emană de la o autoritate competentă a statului Israel, respectiv Ministerul de Interne, apostilate de instanţa judecătorească din Haifa, ceea ce le conferă caracter jurisdicţional, nu sunt acte de stare civilă, aşa cum în mod eronat le-a caracterizat instanţa de apel confirmând soluţia instanţei de fond. Ele atestă o situaţie de fapt, respectiv schimbarea numelui şi prenumelui reclamantului care conformându-se adresei nr.263644/10.01.2002 a Ministerului de Interne Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei a solicitat recunoaşterea lor, în vederea înscrierii prin menţiune pe marginea actului de naştere aflat la Primăria Municipiului Brăila – Oficiul stării civile. Art.165 din Legea nr.105/1992 prevede că, în cazul acestei legi, termenul de hotărâri străine se referă la actele de jurisdicţie ale instanţelor judecătoreşti, notariatelor sau oricăror autorităţi competente dintr-un alt stat, iar art.166 prevede, printre altele, că hotărârile străine sunt recunoscute de plin drept în România dacă se referă la statutul civil al cetăţenilor statului unde au fost pronunţate. Aşadar, în speţă, nu sunt incidente prevederile Legii nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă, iar Ordonanţa Guvernului României nr.41 din 30 ianuarie 2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice, nu conţine dispoziţii exprese referitoare la înscrierea menţiunilor de schimbare a numelui de către o autoritate a unui stat străin în cazul persoanelor care şi-au menţinut cetăţenia română. Rezultă deci, că sunt aplicabile prevederile Legii nr.105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat. Analizând actele, a căror recunoaştere s-a solicitat, se constată că în extrasul din Registrul Populaţiei se menţionează că schimbarea numelui şi prenumelui s-a înregistrat la Biroul ÃŽnregistrării Populaţiei la data de 25 noiembrie 1955 şi i s-a eliberat lui Sinai Arie certificatul nr.10624. Certificatul care atestă schimbarea numelui, nu poartă nici un alt număr, în afara celui sub care a fost autentificat de notar. ÃŽn această situaţie se impune completarea probatoriului, pentru stabilirea cu exactitate şi identificarea concretă a actelor ce urmează a fi recunoscute, şi pentru lămurirea inadvertenţei menţionate . Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 C.proc.civ., recursul a fost admis, hotărârile pronunţate s-au casat, iar cauza s-a trimis pentru rejudecare Tribunalului Brăila.
Speta!! – poza de horsegun, in Drept international privat · 16.2KB
_______________________________________ Law sucks but I have enought soap for that!
Drept internaţional privat. Acţiuni reciproce de divorţ ale soţilor cu domiciliul în străinătate. Căsătorie încheiată în România. Instanţa competentă Acţiunile de divorţ introduse de soţi, unul, cetăţean străin, iar celălalt cetăţean român, sunt de competenţa Judecătoriei Sectorului 1, conform art.150 pct.1 şi art.155 din Legea nr.105/1992 în cazul în care soţii au domiciliul în străinătate şi căsătoria s-a înregistrat în România. Secţia civilă, decizia nr.3295 din 3 septembrie 2003 La data de 21 octombrie 2001, Judecătoria Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud, a înregistrat acţiunea introdusă de A.D.M., cetăţean american, cu domiciliul în S.U.A., împotriva soţului ei A.S.F., cetăţean român, cu acelaşi domiciliu şi reşedinţa în S.U.A., pentru desfacerea căsătoriei încheiate între părţi la data de 17 iunie 2000 şi înregistrată în registrul stării civile al Municipiului Bistriţa, jud. Bistriţa-Năsăud la nr. 179/2000. Aceeaşi instanţă, prin încheierea din 7 aprilie 2003, în temeiul art.607 C.proc.civ., respingând excepţia de necompetenţă teritorială, invocată de pârât, s-a declarat competentă să judece pricina. La data de 12 decembrie 2002, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, a înregistrat contraacţiunea de divorţ introdusă de pârât împotriva reclamantei, referitor la care, prin încheierea din 9 iunie 2003, această instanţă s-a declarat deopotrivă competentă să judece pricina şi, în temeiul art.21 C.proc.civ., a trimis Curţii Supreme de Justiţie dosarul pentru a hotărî asupra conflictului de competenţă ivit în cauză. ÃŽn temeiul art.20 pct.1 C.proc.civ., se constată că regulatorul de competenţă solicitat poartă asupra unui conflict pozitiv de competenţă cu element de extraneitate, fiind incidente, ca atare, dispoziţiile art.150 pct.1 din Legea nr.105 din 22 septembrie 1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat. ÃŽntr-adevăr, din cuprinsul celor două acţiuni, aflate în raport de litispendenţă, rezultă că procesul există între două persoane cu domiciliul în străinătate, referitor la un act de stare civilă înregistrat în România şi că una dintre părţi este cetăţean român. Ca urmare, în temeiul dispoziţiilor legale enunţate, instanţele române sunt competente să judece pricina. Cum părţile nu au domiciliul în ţară, se constată că, teritorial, competenţa se determină potrivit art.155 din Legea nr.105/1992, fiind inaplicabile pentru absenţa ipotezei de reglementare, particulară speţei, normele art.607 C.proc.civ. Aşa fiind, regulatorul de competenţă urmează a fi pronunţat în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti.
Speta!! – poza de horsegun, in Drept international privat · 18.7KB
_______________________________________ Law sucks but I have enought soap for that!
CURTEA DE APEL TARGU-MURES, SECTIA CIVILA 2000 I Materii: ACCIDENT DE CIRCULATIE. LITIGIU DE DREPT INTERNATIONAL PRIVAT. Rezumatul speþei: In speta s-a ivit un litigiu de drept international privat, reglementat prin Legea 105/1992. Conform art. 1,2,148, 149 si 159 din lege, aceasta cuprinde norme de drept comun si de procedura aplicabile unui raport de drept international privat (civile,comerciale,de procedura civila, etc.). Strainii sunt asimilati in conditiile legii, in drepturi civile cu cetatenii romani in tot ceea ce priveste aplicarea dispozitiilor legii. Legea statului unde are loc un fapt juridic stabileste daca acesta constituie un act ilicit si il carmuieste in ceea ce priveste conditiile care antreneaza raspunderea delictuala pentru fapta proprie sau a comitentului pentru fapta prepusului. Instantele judecatoresti romane sunt competente, in conditiile prevazute de lege, sa solutioneze procesele civile dintre o parte romana si o parte straina, conform normelor inserate in Codul de procedura civila, care reglementeaza desfasurarea procesului civil in integralitatea sa. Paguba produsa reclamantului a fost nelegal stabilita, respectiv prin administrarea unei expertize de specialitate efectuata in Germania, proba nerecunoscuta de legislatia romana si sistemul probator din Romania, astfel ca aceasta nu poate avea forta juridica probanta, conform celor relevate anterior. Legea romana prevede ca mijloace de proba doar actele si rapoartele de expertiza efectuate de specialistii romani, care sunt inscrisi in Birourile judetene de expertize tehnice si contabile in urma unui atestat de specialitate. Expertiza in cauza a stabilit valoarea totala a pagubei la 10.151 DM in timp ce valoarea autoturismului (de reachizitionare) este de 11.500 DM, diferenta fiind de 1.500 DM, ceea ce reprezinta o avarie a autoturismului de 85%, fapt ce contravine constatarilor organelor de politie si planselor foto existente la dosar, efectuate imediat dupa producerea accidentului. In sedinta publica din 5 mai 1999 la Tribunalul Harghita reprezentantul paratei S.C.Levi SRL Odorheiu Secuiesc, a solicitat efectuarea unei expertize tehnice de specialitate de catre expertii din Romania, cerere la care cele doua societati de asigurare nu s-au opus, reclamantul fiind lipsa la dezbateri. Dealtfel, asa cum s-a relevat in concluziile scrise inainte de cele doua societati de asigurare, raspunderea acestora nu poate fi antrenata, intrucat potrivit Legii 136/1995 accidentul nu a fost anuntat in 4 zile de la producerea acestuia cu insotirea actului de evaluarea pagubei, insa o expertiza tehnica de specialitate se poate realiza in tara noastra , pe baza constatarilor organelor de politie, a cataloagelor de pret cu valabilitate internationala pentru toate marcile de autovehicule din lume, in vigoare la data producerii accidentului, si a normativelor de timp necesare pentru manopera practicata de unitatile specializate din Romania. Printr-o astfel de expertiza se poate asigura o evaluare reala a pagubelor produse autoturismului accidentat, intrucat evaluarea efectuata in Germania este exagerata, urmarindu-se determinarea pretului pe care clientul trebuie sa-l plateasca pentru achizitionarea unui autoturism de aceiasi valoare, cu aceleasi dotari si stare de intretinere, de la un comerciant de la o piata din regiune (Germania). Ca atare, se considera ca instanta de apel in mod nejustificat a respins proba apelantei pentru efectuarea unei experitze tehnice de specialitate, avand ca obiectiv evaluarea reala a prejudiciului cauzat autoturismului reclamantului, in baza criterilor mentionate de cele doua societati de asigurare si avandu-se in vedere ca la dosar exista cercetarile de rigoare ale organelor de politie si descrierea completa a avariilor autoturismului. Fiind astfel incident motivul de casare prev. de art. 304 pct.10 Cod proc.civila, urmeaza a se admite recursurile deduse judecatii, a se casa integral decizia civila a instantei de apel si a se dispune trimitere cauzei pentru rejudecare la aceasta instanta, in vederea efectuarii expertizei tehnice de specialitate, avand obiectivele mentionate. Sursa primarã: DECIZIA CIVILA NR. 2/R/05.01/2000 Trimite la: L105/1992
Speta!! – poza de horsegun, in Drept international privat · 39.8KB
_______________________________________ Law sucks but I have enought soap for that!
