MasterAdministrator
Postari: 135
|
|
UN ALT PUNCT DE VEDERE IN LEGATURA CU DISPOZITIILE PROCEDURALE PRIVIND PLANGEREA IMPOTRIVA ACTELOR PROCURORULUI, PREVAZUTA DE ART.278 INDICE 1 DIN CODUL DE PROCEDURA PENALA
In numarul 4/2005 al revistei “Dreptul�, judecatorii Gheorghe Vidican si Diana-Maria Munteanu au publicat un articol in care analizeaza preponderent dispozitiile alineatelor 8 si 9 ale art.278 indice 1 Cod proc. pen., privind actele procedurale emise de instanta in urma solutionarii plangerii impotriva actelor procurorului de neincepere a urmariri penale, de scoatere de sub urmarire sau de incetare a urmaririi. Autorii insista asupra solutiei continute in alin.8 pct.c al aceluiasi articol, solutie ce a generat discutii divergente in literatura de specialitate si despre care acestia afirma ca este o solutie imposibil de aplicat in practica fara a se aduce atingere principiilor separatiei functiilor judiciare, a contradictorialitatii si a impartialitatii instantei de judecata.
Dupa o scurta trecere in revista a exceptiilor de la procedura obisnuita in legatura cu participantii la proces, participarea procurorului la judecata, ordinea in care se da cuvantul si mijloacele de proba ce pot fi administrate, autorii prezinta cateva opinii care s-au conturat in literatura juridica in ceea ce priveste dispozitiile cuprinse in art.278 indice 1 alin.8 lit.c si alin.9, respectiv “instanta admite plangerea, prin incheiere, desfiinteaza rezolutia sau ordonanta atacata si, cand probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, retine cauza spre judecare, dispozitiile privind judecarea in prima instanta si caile de atac, aplicandu-se in mod corespunzator� si “in cazul prevazut la alin.8 lit.c actul de sesizare al instantei, ca prima instanta, il constituie plangerea persoanei la care se refera alin.1�.
Intr-o prima opinie se considera ca, in situatia prevazuta in alin.8 lit.c, actul de sesizare a instantei nu poate fi decat incheierea prin care instanta respinge rezolutia sau ordonanta atacata, invocandu-se drept argument distinctia care trebuie sa se faca intre persoana vatamata si persoana ale carei interese legitime au fost vatamate, plangerea penala vizand doar persoana vatamata, in vreme ce incheierea instantei cuprinde ambele categorii. Acelasi autor propune si modificarea alin.8 lit.c, in sensul de a se inlocui expresia “retine cauza spre judecare� cu aceea de “trimite cauza la organul competent� pentru a se elimina cazul de incompatibilitate prevazut la art.47 alin.2 Cod proc.pen.
Deosebind intre sesizarea instantei ca act extern si investirea instantei ca act intern, un alt autor considera ca plangerea persoanei vatamate preia functia rechizitoriului, iar actul intern de investire este incheierea de respingere a ordonantei sau rezolutiei procurorului. Aceasta deoarece pe de o parte, incheierea prevazuta in alin.8 lit.c este o simpla incheiere de sedinta, iar pe de alta parte, in scopul alinierii la legislatia europeana, partea vatamata a fost investita de legiuitor cu putere de acuzator public. Acelasi autor critica, in primul rand, faptul ca dispozitiile art.278 indice 1 pun semn de egalitate intre “persoana vatamata� si “orice alte persoane ale caror interese legitime sunt vatamate� si, in al doilea rand, faptul ca prin dispozitiile alin.8 si 9 nu se rezolva problema organului competent sa puna in miscare actiunea penala. In legatura cu acest din urma aspect se propune ca actul de sesizare prevazut de alin.9 sa contina si dispozitia de punere in miscare a actiunii penale, astfel incat instanta sa nu cumuleze atat functia acuzatoare cat si pe cea de judecata, contravenind principiilor separatiei functiilor judiciare si al contradictorialitatii judecatii.
Opinia anterioara este criticata de autorii articolului, acestia aratand ca incheierea de sesizare, reprezentand un adevarat rechizitoriu si marcand trecerea de la faza analizei materialului probator la faza de judecata, nu poate constitui o simpla incheiere de sedinta in sensul art.305 Cod proc.pen.. Incheierea la care se refera alin.8 lit.c fiind un act de autoinvestire a instantei, posibilitatea impletirii atributiilor specifice organelor de urmarire penala cu cele specifice judecatii devine inevitabila, ceea ce, in opinia autorilor, este inadmisibil.
Autorii articolului sustin ca aplicarea in practica a solutiei prevazute de alin.8 lit.c devine incompatibila atat cu criteriul obiectiv al impartialitatii, de vreme ce judecatorul intra sub incidenta art.47 alin.2, cat si cu celelalte institutii procesual penale privind actiunea penala si nulitatile. Se incalca, astfel, regula instituita prin dispozitiile art.235 alin.1 Cod proc.pen., respectiv aceea ca titularul actiunii penale este procurorul, regula de la care excepteaza doar situatia prevazuta de art.279 alin.2 lit.a, cand instanta este titular al actiunii penale. De asemenea, sesizarea instantei nu poate fi facuta decat in conditiile art.264 si 279 alin.2 lit.a Cod proc.pen., orice alta sesizare fiind lovita de nulitate in baza art.197 alin.2.
Sustinand respectarea principiului separatiei functiilor judiciare, autorii concluzioneaza considerand necesara institutionalizarea functiei judecatorului de instructie avand competenta in solutionarea oricarei plangeri indreptate impotriva actelor procurorului si, de asemenea, in autorizarea administrarii oricarui mijloc de proba.
|
|
